O poveste nici lungă, dar nici scurtă despre o vară permanentă. Nu este cel mai de sezon articol al meu și poate chiar este ciudat să scriu despre vară la jumătatea lunii decembrie, dar vara aceasta pe care am s-o abordez într-o povestioară este un alt tip de vară… este una permanentă.
***
Vara permanentă se simte precum un efort continuu de a ajunge la mal, adunându-te de prin valuri care mai de care mai violente. Și abia când crezi că valurile s-au potolit, ai deasupra capului toată marea, cu gura căscată, privindu-te cu poftă. Poftă de a te înghiți.
***
Vara permanentă începe de undeva, dintr-un punct pe care nu ai putea să-l simți niciodată. Dacă vrei, poți scotoci pentru a afla când s-a declanșat, pentru tine, vara permanentă.
Dar nu poți pune degetul exact pe momentul acela. Apoi, această căldură înecăcioasă continuă. La început nici măcar nu-ți dai seama că este vară. Adieri de vânt mai calde sau mai răcoroase trec pe lângă tine, fără să te zguduie.
Treptat, căldura începe să te enerveze. La început mai puțin, dar în timp ți se pare că odată cu valul de căldură apar în jurul tău oameni care pur și simplu nu pricep nimic din ceea ce ești. Spui mereu că este de la căldură, de la cele 35+ grade care sparg termometrele.

Până și după un duș cu apă aproape rece, corpul tău emană senzația de vară. Însă poate ar trebui să precizez un lucru foarte important: nu vorbim despre vara minunată cu miros de fructe și limonadă, cu apă sărată simțită pe tălpi în creierii dimineții sau cu raze de soare în părul ondulat.
Nu, vorbim despre vara stătută. Vara cu miros de apă fiartă în soare pentru zile, poate luni la rând. Vara care nu te lasă să respiri și care te apasă ori de câte ori simte că ai reușit să ajungi cumva la o sursă de aer proaspăt.
Ei bine, iunie, iulie și august au trecut și am ajuns într-o jumătate de septembrie în care e numai bine de savurat orașul pe o bancă, în parc. Însă pentru tine este în continuare vară. Simți în continuare fiertura care nu-ți dă pace, deși picioarele de pe trotuar încep să poarte cizme.
Cumva ți-ai dat seama că oamenii din jurul tău trăiesc o altfel de realitate, iar tu ești captiv unui singur anotimp. Ești nevoit să tragi după tine căldura apăsătoare, să-ți ștergi fruntea sufletului mai des decât credeai, să te ghemuiești în tine din cauza căldurii. Apoi să ieși din tine și să te cari în spate până când vei găsi aer proaspăt.
De câte ori ai simțit că trăiești într-o vară permamentă?