Teambuilding, filmul pe care l-au văzut foarte mulți oameni, dar puțini recunosc. Sau filmul românesc care a reușit din nou, la început de an, să împartă publicul în două tabere: Like și Dislike. Sau filmul la care departamentele de HR au strâmbat din nas? O să extrageți opinia mea pe măsură ce veți citi articolul.
Ce nu este Teambuilding?
O parte din publicul românesc amator de filme se așteaptă ca atunci când un material cinematografic intră în cinema-uri să plece de acolo cu creierii varză și cu peste 10 întrebări existențiale. De ce? Pentru că asta cred că se întâmplă la cinematograf. De ce? Pentru că oamenii aceștia merg rar la cinema.
Pentru mulți dintre noi a rămas împământenită ideea că dacă un film rulează la cinema înseamnă că este vorba despre un material cu metafore, lumini care transmit mesaj, încadraturi și montaj cu încărcătură simbolică foarte mare. De fapt, oamenii aceștia nu au înțeles ce tocmai am scris aici pentru că asociază cinema-ul cu filmele premiate la festivaluri internaționale de profil.
Greșit. Toate filmele au locul lor sub soarele cinematografiei, iar fiecare film are un target al lui. Dacă toate filmele ar atinge toate categoriile de public ar însemna că s-a greșit undeva.
Și da, este perfect normal ca nu toată lumea să înțeleagă ce am scris când m-am referit la metafore, montaj cu mesaj și așa mai departe pentru că nu toată lumea merge la film să vadă structura filmului și apoi povestea. Unii oameni merg la film să se bucure de o poveste, să râdă, să plângă, să înțeleagă, să învețe o lecție de viață.
De unde tragem concluzia că fiecare film are un scop: să te facă să râzi, să plângi, să te învețe ceva, să te stimuleze să-ți pui peste 10 întrebări existențiale odată ce te-ai ridicat de pe scaun. Sau poate toate odată, de ce nu?
Iar unele filme sunt construite fix din clișee și-ți „bagă degetele în ochi” agresiv pentru a sublinia anumite comportamente, situații, realități, tipologii umane și așa mai departe. Ei, dacă mai adaugi și puțin umor la aceste clișee și forțări, ajungi să vezi o satiră.
Conform DEX, satiră înseamnă: Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva.
Așadar, dacă mă întrebați pe mine, Teambuilding nu a fost construit pentru a ne așeza la masă și pentru a dezbate profunzimea sau metaforele din film, nici nu și-a ales ca target consumatorul de Tarkovsky, Kubrick, Hitchcock ori Kurosawa.
Nu cred că s-a dorit de la Teambuilding a fi o capodoperă cinematografică atât de complexă încât să zdruncine din temelii lumea mondială a filmului. Nu cred că s-a dorit a fi un disruptor al cinematografiei de la care să pornească noile cărți și manuale de film.
Oh și cel mai enervant element pentru oameni a fost reprezentat de accentele forțate ale personajelor din Cluj – care la final își dau arama pe față și recunosc că nu au nicio legătură cu Clujul – ceea ce și-a dorit filmul să arate.
Ce este Teambuilding?
1. O satiră
Pe care o bună parte din publicul românesc a tăvălit-o în mocirlă pentru că nu se aliniază la valorile cinematografiei. Știe buna parte din publicul românesc să ne spună care sunt acelea? Sau este deranjat că se înjură prea mult în film ori că așa arată realitatea oricărei multinaționale din zilele noastre? Mi-e neclar.
2. Este un film comercial
Care da, a intrat în cinematograf. Cum spuneam mai sus, fiecare film are locul lui sub soare. A fost gândit și realizat să producă.
3. Este un film care atrage atenția asupra realității din corporații sau firmulițe cu pretenții de corporații
Și, din propria experiență, vă spun că filmul acesta expune realitatea poate, totuși, prea finuț 🙂 Tocmai de aceea am scris la începutul articolului că e posibil să facă deranj mare prin departamentele de HR pentru că majoritatea sunt cam ca în film.
Este un film cu și despre oameni. Un film care nu cere un Oscar și nici nu cred că a avut pretenția asta.
De ce atâta hate la adresa lui?
Nu am făcut sondaj de opinie, deși ar fi o idee minunată pentru companiile de cercetare, dar din analiza comentariilor de pe Facebook pot să constat că hate-ul este generat de cantitatea de cuvinte urâte folosite în film.
Apoi, de faptul că există băutură prea multă, droguri și sex. Adică niște realități. A nu se înțelege că încurajez consumul de alcool sau droguri, dar ele există printre noi și nu înțeleg de ce le-am ascunde.
De ce pare că la Teambuilding a nimerit în sală sau în canapea doar crema societății intelectuale din România? De ce ne-am împărțit iar în două tabere ca la Don’t Look Up și de ce nu am învățat într-un an să acceptăm că suntem mai mulți oameni, există mai multe preferințe, iar filmele sunt de mai multe categorii?
Întrebări care mă conduc către următoarea întrebare: Cum am putea să acceptăm că în jurul nostru există oameni diverși, cu diverse opinii, cu temperament diferit? Cum reușim să trăim alături de ei? După reacțiile în social media la adresa filmului Teambuilding, pare că nu putem decât să trăim în bula noastră. Ceea ce e trist pentru 2023.
Mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut Teambuilding? Ce tabără aleg?
Nu am fost la cinema, ci l-am văzut pe Netflix. A fost un film bun pentru o zi de concediu în care mi-am dorit să-mi relaxez creierul și să nu-mi pun întrebări în timpul filmului sau imediat după. Recunosc, nu am râs la toate glumele, iar unele aproape dacă mi-au smuls un „Ha, ha”, dar la final am spus clar: „Băi, nicio diferență între filmul ăsta și realitatea din corporații”.
Cred că filmul și-a atins scopul. Noi, oamenii, mai avem de învățat 🙂
Textul de mai sus este scris de un om care a consumat timp de trei ani de facultate (dar și după) filme pe care le poți înțelege doar citind analize de film și concepte cinematografice. Cu toate acestea, nu sunt și nu voi fi vreodată un critic de film pentru că nu am ales să fac asta în viață. Însă, vă las aici un articol scris de Andrei Gorzo, care mi-a fost profesor în facultate și a cărui analiză merită citită pentru o înțelegere mai bună a filmului: Concurs de popularitate: „Teambuilding” și „Mirciulică”.
Sursa foto: Facebook / Teambuilding filmul
Citește și: Don’t look up sau cum ne supără adevărul. „Urmăresc cu atenție și îngrijorare”, varianta SUA
