Pentru că nu am mai scris de multă vreme pe blog și pentru că s-au produs în viața mea câteva schimbări despre care nu o să scriu acum, blogul a intrat într-o mică perioadă de pauză. Dar iată-mă acum, aici, povestind despre prima plimbare în București după 2 luni de izolare.
Am adunat multe stări și doar câteva poze data aceasta, dorindu-mi să simt plimbarea ceva mai mult decât altă dată.
Cum au fost pentru mine cele 2 luni de izolare
Ultima oară când am stat în casă se întâmpla în situația unui work from home, în urmă cu trei ani. Atunci a fost prima dată când nu am ieșit din casă timp de un.
Șocant, dar real, eu abia am ieșit din casă pe o perioadă de un an de zile. Mergeam la cursuri la master, însă doar atât. Ajunsesem să fiu scoasă cu greu din casă până și pentru o plimbare.
Multe schimbări s-au petrecut de atunci și până în prezent. De exemplu, de anul trecut (din octombrie) merg la terapie, iar acest lucru mi-a schimbat viața în bine.
Și una dintre schimbări s-a petrecut acum, odată cu această izolare impusă, de care mie mi-a fost teamă la început. Teamă de a nu mă transforma din nou în omul care nu mai vrea să iasă din casă. Însă cu ajutorul sesiunilor de terapie, iată-mă ieri colindând Bucureștiul la pas pe o distanță de 13 kilometri.
Ce am observat în Bucureștiul de după izolare
Vreme de trei ore am colindat străzile singură, admirând locurile, analizând oamenii și explorând străzi noi. Setea de mișcare și de relaxare a fost atât de mare încât nici măcar nu am pornit GPS-ul.
În cei 13 kilometri de plimbare am văzut oameni însetați de aer și relaxare, la fel ca mine. Ce e drept, pentru o zi de sâmbătă însorită, numărul de persoane nu a fost atât de mare, semn că izolarea încă este practicată, unii oameni preferând să rămână în case.
Distanțarea socială a fost și ea respectată, cel puțin din analiza mea subtilă (vă dați seama că nu mă puteam holba la oameni continuu și nici să mă duc să măsor distanța dintre ei).
În schimb, nu am mai văzut oameni încruntați, ci oameni luminoși și zâmbitori. Oameni relaxați și calzi. Am auzit râsete și bucurie de copii care cu siguranță abia așteptau să-și resimtă copilăria în aer liber.
Teama de a mă rătăci nu a încolțit în mintea mea, așadar am explorat locuri noi și am găsit cumva calea de a ajunge într-un bulevard sau stradă cunoscută.
Un alt lucru care mi-a atras atenția pe străzile Bucureștiului a fost traficul. Deși eu am prins primul weekend în care anumite străzi au fost transformate în pasaje pietonale, nici pe bulevardele mari nu am observat foarte multe mașini.
Ceea ce m-a făcut să cred (sau poate să sper) că oamenii și-au dorit să simtă acest weekend din picior.
Cu ce m-am întors acasă după plimbarea mea de 13 kilometri
Cu energie… cu o doză mare de energie, cu foame (de ce să vă mint) și cu o poftă imensă de a relua plimbarea în zilele următoare.
M-am mai întors cu sentimentul că acum sunt mai liberă decât înainte. Că mă pot plimba în voie fără scutire, cu condiția de a respecta măsurile de siguranță.
Și pentru că foamea ne-a cuprins atât pe mine, cât și pe iubitul meu, pot spune că am comandat pentru prima oară de la Burger King și ne-a plăcut. Așa că atunci când ne va rămâne frigiderul gol, Burger King va fi alegerea noastră. S-au mișcat și rapid, iar ceea ce am comandat a fost gustos fără pereche.
Iată-mă la finalul acestui scurt articol cu un zâmbet imens pe buze și cu pofta de a relua colindatul Bucureștiului cât de repede cu putință.
Pentru voi cum s-au scurs zilele acestea în care măsurile s-au mai relaxat puțin și nu mai avem nevoie de o declarație pe propria răspundere pentru a hoinări prin oraș?
Scrie-mi aici dacă vrei să-mi împărtășești din experiențele tale de după izolare.
Dacă vrei să mai citești despre plimbările mele în București, poți afla povestea Cotroceniului.
De altfel, am scris aici și de ce îmi era dor în perioada de izolare.
Rămâne să ne citim 🙂
