Pentru unii este doar o intrare într-un bloc. Pentru mine este de fiecare dată o altă poveste pe care am s-o pozez obsesiv. Azi este despre Matilda. O doamnă de 85 de ani care primește vizite de la nepoți de două ori pe an: o dată de ziua ei și o dată de Crăciun.
Nepoții, doi băieți care au plecat din țară și și-au deschis o mică galerie de artă la Paris. Pe o străduță lungă și pietruită. Acolo își expun picturile, desenele în creion și pastel, gândurile și trăirile.Matilda nu este supărată pe ei. I-a crescut în apartamentul din acest bloc. Cu poezie, romane, muzică bună, lecții de pian și iubire.Azi, vineri, Matilda stă într-un fotoliu acoperit cu o pătură crem.
E îmbrăcată într-o rochie verde și citește dintr-o carte. Lângă ea, pe măsuță, stă o ceașcă neagră cu ceai de mentă. Iar dintr-o cameră alăturată se aude ceva muzică de pian.La un moment dat se oprește din citit, închide ușor cartea făcându-și semn cu degetul între pagini, închide ochii.
Fereastra s-a crăpat puțin, perdeaua albă a tresărit la suflul rece de vânt și Matilda a tras aer în piept și a zâmbit de parcă a simțit un miros plăcut și cunoscut. Tocmai a trecut Radu pe lângă ea. Soțul ei care a plecat din apartament în urmă cu 9 ani.
Dar Matilda a zâmbit pentru că Radu nu i-a plecat și din suflet. A deschis ochii, l-a petrecut cu privirea, iar mai apoi a deschis cartea și a reluat lectura. Mâine, la aceeași oră, Radu va intra din nou pe fereastră, iar Matilda îl va petrece din nou cu privirea.