Duminică, 8 martie 2020. Pagină de jurnal sau articol fără un subiect anume.

A mai rămas o oră din ziua de 8 martie. Mă aflu pe canapeaua din sufragerie, cu laptopul pe picioarele încrucișate. Bradul este încă în picioare și luminează cald, iar de afară se aude ploaia nebună care tot lovește în fereastra balconului. Din când în când, se mai aude ușa liftului de la parter.

Ce paradox, nu? 8 martie, brad de Crăciun și ploaie de toamnă! Mai lipsește vara. Dar cred că am un strop, având în vedere că ale mele calorifere aproape că urlă de căldură. Nu mă plâng… unii nu au deloc. Așa că mai bine nu mă plâng.

Stând tolănită pe canapea, așteptându-mi rândul la duș și scrollând frenetic și în neștire pe Facebook (aproape fără niciun scop, căci mintea îmi este într-o mie de părți, fără putere de concentrare) mi-am dat seama că petrec timpul total inutil. De fapt, mi-am dat seama că pierd timpul.

Cum creierul nu și-a dorit să deschidă o carte (ni se întâmplă și nouă, celor îndrăgostiți de citit), am decis să scriu un articol pentru blog.

Dar despre ce să scriu? Un articol de 8 martie? E deja ora 23:01… deci e cam târziu să mai vrea cineva să citească despre asta. Ca să nu mai spun că nici pentru SEO nu mă încadrez cu subiectul acesta, la ora aceasta :))

Dar despre ce, în cazul ăsta?

Niciun răspuns. Niciun sertar al minții mele nu s-a deschis. Nicio cheie neștiută nu s-a potrivit cu întrebarea aceasta. Așa că am deschis laptopul, am intrat în Drive și am început să scriu. Pot spune că este prima oară când încep să scriu fără să știu despre ce.

Probabil că până la finalul acestui articol îmi voi da seama care este tema. Și-i voi pune și titlu. Tot la final.

magnolie-cotroceni-bucuresti

Ah, știați că eu pun titlul la final chiar și atunci când știu subiectul pe care îl dezvolt? A pune titlul la început mi se pare de grădiniță… „Compunere cu titlul…” și te apuci să scrii în funcție de titlu… Nu. Nu mi-a plăcut atunci, nu-mi place nici acum.

Azi a fost despre… cred că articolul este despre azi, duminică, 8 martie 2020

Azi a fost despre relaxare. A fost despre reîncărcare și zâmbete. Despre dimineți petrecute împreună cu cei dragi. Apoi, doar noi doi, am pornit într-o mini excursie în București. Dacă credeai că nu se poate așa ceva aici, vin eu să-ți spun că se poate dacă știi unde să mergi.

Cum pentru mine Cotroceniul este încă un cartier neexplorat pe deplin, am decis că aceasta este destinația. Încă nu am editat toate fotografiile pe care le-am făcut în mica mea excursie în acest cartier terapie, cum îl numesc eu, dar am să las câteva aici.

arhitectura-bucuresti-cotroceni-2020

Vei spune că sunt obsedată, având în vedere că am mai scris un articol tot despre Cotroceni, dar nu am apucat să-l simt pe tot. Așa că-mi încarc sufletul cu el ori de câte ori pot și, dacă simt nevoia să scriu despre el, de ce nu? Am zis că nu am un subiect anume azi 🙂

Azi nu a fost la fel de cald ca ieri, așa că plimbarea a fost ușor răcoroasă, dar proaspătă. Am băut o cafea bună, într-o cafenea liniștită, cu poveste, cum îmi place mie să spun.

Cafea cu lapte de orez și stropi de ploaie, pentru că la scurt timp a început să plouă grozav.

De multă vreme nu am mai pășit cu atâta calm prin ploaie cu stropi imenși. De multă vreme nu m-am mai bucurat și nu am mai sărit în ploaie. Acum, la aproape 26 de ani, am făcut-o din nou și m-am simțit bine. M-am simțit o baterie de om încărcată de zâmbete, stări, culori și liniște.

Am fost curioasă să găsesc Casa Pian din Cotroceni, despre care am citit foarte mult, dar nu am avut timp să scotocesc cartierul… până azi. Azi am găsit-o și am admirat-o. I-am privit măreția prin sticla ochelarilor mei plouați. Am adulmecat-o cu poftă, mai ales că mirosul de asfalt umed de ploaie este ceva ce aș putea încadra la obsesii olfactive.

casa-pian-cotroceni-bucuresti
Casa Pian din Cotroceni

Salt în timp, până ce m-am întors acasă

M-am bucurat de flori, de lalele galbene (am să vă scriu povestea lor, într-o zi), apoi de un întreg rest de zi pe care l-am petrecut în bucătărie alături de iubitul meu.

lalele-galbene-8-martie

Am gătit amândoi și ne-am distrat, am vorbit, am râs și ne-am regăsit (în timp ce ciorba fierbea și peștele se iubea cu sosul lui în cuptor) uitându-ne lung pe fereastra bucătăriei, ascultând stropii de ploaie și muzică din sufragerie. Vă las linkul playlistului la finalul articolului.

Și iată-mă aici, pe canapeaua din sufragerie, cu picioarele încrucișate și laptopul pe picioare. Se pare că este rândul meu să intru la duș, așa că articolul s-a terminat 🙂

La mulți ani de 8 martie… ce a mai rămas din el. Sper că ați avut o zi la fel de minunată ca mine: adică v-ați făcut timp să vă reîncărcați, să simțiți, să luați o pauză de la tot, să zâmbiți și să trăiți.

P.S. Plouă mai tare, iar bradul meu este încă aici. Căldura sparge caloriferele, iar de pe canapea privesc lalelele galbene cu miros de primăvară. Trăiesc toate anotimpurile dintr-un singur loc 🙂