Don’t Look Up sau Nu te uita în sus sau filmul care împărțit planeta în două. Pentru câteva zile, internetul a uitat de cealaltă mare problemă a omenirii: vaccinarea anti-COVID. Astfel că, pentru câteva zile, lumea nu a mai fost divizată în cele două tabere, vaccinați și nevaccinați, ci în altele două: cei care au fost încântați de film și cei care au spus că este o porcărie. Și pentru că am început să scriu și eu despre film, am să precizez de la început că nu mă aflu în niciuna dintre cele două tabere (poate doar a vaccinaților, dar asta este altă poveste). Am să vorbesc doar despre cum am privit eu filmul și ce mi-a rămas într-un colț de minte după ce am lăsat trei zile să treacă de la vizionare până la review.
Structura cinematografică a filmului Don’t Look Up
Am să încep de la structura cinematografică pentru că am observat un element care mi-a atras atenția: introducerea narațiunii cinematografice a fost foarte scurtă. Ceea ce nu consider a fi rău, dar poți intui cam care este scopul regizorului / scenaristului: de a proiecta foarte evident problemele societății din ziua de azi.
Lăsând explicațiile complicate de-o parte, ceea ce vreau să spun este că structura scenariului este cât se poate de simplă – lucru ce nu este rău pentru că scoate în evidență scopul filmului: de a ne face să ne dăm seama – dacă nu din realitate, măcar din film – în ce lume trăim.
A început filmul, am asimilat personajele principale, am înțeles că vine cometa peste noi și am trecut rapid la ceea ce se numește în scenaristică „plot point”. Adică momentul în care personajul ia o decizie care schimbă complet cursul poveștii – momentul în care astronomul interpretat de Leonardo DiCaprio și echipa lui decid că ar trebui să vorbească despre pericolul ce urmează să lovească planeta.
Și de aici pornim pe firul logic al scenariului și ajungem să cunoaștem antagonistul – președintele Statelor Unite ale Americii (blondul fără de rațiune) interpretat de Meryl Streep. Și totuși, aș spune că antagonistul din film este reprezentat de toată societatea care ignoră pur și simplu și care-și pune ochelari de cal în fața unui pericol.
Cred că elementele care fac referire la Donald Trump sunt destul de clare: părul blond, atenția îndreptată doar către rezultatele sondajelor, populismul, dar și un fiu angajat drept șef al echipei de consilieri prezidențiali (căci dacă ne amintim bine, consilierul prezidențial al lui Donald Trump a fost chiar Ivanka Trump la un moment dat).
Punctul culminant este marcat de cometa Dibiasky care lovește Pământul, iar momentul este proiectat aproape ca în scena din Titanic, atunci când vasul este înghițit de apă, iar orchestra cântă în continuare pentru că până și ultima clipă din viață trebuită trăită cu demnitate – în Don’t Look Up, astronomul face pace cu soția, iar la ultima masă se află toată echipa care a descoperit cometa și a crezut cu adevărat în pericolul generat de ea.
Dacă aș avea loc de debitat metafore și ilustrații care-mi trec prin minte dintr-un foc, m-aș duce cu gândul (dincolo de asocierea cu finalul vieții din Titanic) la povestea biblică cu Cina cea de Taină. Și pentru că am loc de debitat metafore că-i blogul meu, m-aș duce și mai departe și i-aș găsi un scop golanului care binecuvântează ultima cină din viața mesenilor – și-l văd un Iisus venit de nicăieri, la locul și momentul potrivit, care să-i ofere dragoste lui Kate, să spună rugăciunea finală la masă și să privească din exterior spre interiorul poveștii ca și cum a fost acolo dintotdeauna, dar a fost găsit la finalul finalului, atunci când oamenii, în general, zice-se că se apropie de Dumnezeu.
Desigur, nu trebuie să credeți toate simbolurile literare care-mi trec mie prin minte.
Finalul vine cu o Arca lui Noe în care au avut loc bogații lumii, duși pe o altă planetă, Donald Trump varianta feminină moare mâncată de Bronteroc, se trage cortina și s-a gătat filmul.
Ce am înțeles eu din cinematografia filmului? Nu se vrea a fi o capodoperă cinematografică din unghiul metaforelor, o peliculă pe care să o vezi de nu știu câte ori ca s-o înțelegi, cu vreun mesaj ascuns pentru că absolut toate mesajele și personajele sunt strident construite tocmai pentru ca cel care vizionează să înțeleagă că fix aceasta este lumea în care trăim și dacă încă nu ți-ai dat seama cum funcționează totul acesta care se numește societate, uite un film care-ți bagă degetele în ochi, doar doar desprinzi esența.
Și deși mă enervează filmele construite cu mesaje absolut stridente, acesta nu m-a enervat deloc. Ba chiar în vremuri de pandemie, în care societatea este aproape de haos, mi se pare fain că vine un regizor să-ți dea două palme evidente și să-ți arate unde trăiești.
Și ca să închei analiza wannabe a structurii cinematografice, am să spun doar atât: nu-i genial prin structură, ci prin scop și mesaj. Filmul acesta vine fix cum vine cometa asta: dintr-o dată și-ți arată realitatea.
Dincolo de film, în lumea reală: „Sit tight and assess” sau „Urmăresc cu atenție și îngrijorare”
Am observat că internetul a fost împărțit în două tabere și că vizionarea filmului a fost la cote maxime zilele acestea. Postările de pe Facebook au fost doar despre Don’t Look Up. Unii au criticat aspru filmul, alții au apreciat.
Nu pot spune că mă încadrez într-o tabără dintre cele două, pot doar spune că i-am dat play cu ideea asta în minte: vreau să înțeleg ce a generat isteria. Așa că este printre puținele filme pe care le-am privit anul acesta din perspectiva omului care a terminat o facultate de Film și nu m-am lăsat neapărat dusă de poveste.
Am simțit nevoia să las 3 zile între vizionare și review tocmai pentru a nu scrie la cald.
Așadar, uite cu ce am plecat eu în minte după vizionarea filmului
1 – Don’t Look Up ridică o serie de probleme serioase cu care omenirea se confruntă în momentul acesta:
- Societatea divizată în tabere;
- Lipsa de încredere în autorități și în oameni ai statului;
- Lentoarea cu care oamenii reacționează la un pericol demonstrat de oamenii de știință (Vezi prea bine problema pandemiei de coronavirus și cea legată de schimbările climatice);
- O parte din presă care devine din ce în ce mai interesată de numere, audiențe, trafic și nu de a expune un adevăr chiar dacă adevărul doare și ne așteaptă după colț.
Probabil ar mai fi, dar nu-mi vin acum în minte toate.
2 – Enervează tare filmul acesta pe unii dintre noi, ceea ce îmi spune că încă trăim într-o societate în care adevărul supără. Și probabil mai avem de lucrat la a accepta ceea ce suntem și cum suntem.
3 – Don’t Look Up, titlul filmului, mi se pare în sine un mesaj puternic care descrie o parte din societatea de azi: mai bine nu vezi și aștepți să ți se întâmple decât să privești cu luare-aminte și să găsești o soluție.
Și mi-a rămas mintea într-o replică pe care am auzit-o și noi în România în contextul pandemiei de coronavirus: „Sit tight and assess” sau „Urmăresc cu atenție și îngrijorare”.
Cum mă raportez eu la film
Este deranjant să trăiești într-o societate care pune la îndoială știința și soluțiile acesteia, într-o societate în care oamenii statului pun preț de sondaje și mesaje populiste și nu pe binele real pe care au puterea să-l facă, într-o societate în care punctul de audiență din presă este poziționat mai sus decât scopul primordial al presei… dar toate acestea se întâmplă, sunt reale și orbirea de nervi nu ajută la nimic.
Poți doar să înțelegi că oricât de puțin ai face pentru bine, ar trebui să faci și să nu lași timpul să treacă. Puținul bine făcut de fiecare dintre noi este un real ajutor pentru societatea în care trăim. Altfel… ne vom trezi într-o zi că suntem puși în fața unei calamități naturale pe care am ignorat-o și tratat-o cu indiferență. Sau stai… nu asta facem deja cu pandemia de coronavirus?
Și dacă încă te întrebi ce a vrut autorul să spună, deschide ochii și uită-te în jurul tău. Realitatea în care trăim seamănă izbitor de tare cu filmul acesta, așa-i? Soluția stă în fiecare dintre noi, iar acest „noi” trebuie integrat în comunitate.
Uite și un trailer al filmului Don’t Look Up dacă nu l-ai văzut până acum
Rămâne să ne citim 🙂
Sursa foto: Facebook / Netflix
