Un felinar de pe stradă lumina cald, iar galbenul felinarului intra cu blândețe în dormitor. Fulgii de zăpadă cădeau cu repeziciune dincolo de fereastră, iar în cameră mirosea a somn și a lene. Era decembrie.
Era 05:00 dimineața, iar Sofia și-a ridicat capul de pe pernă, cu atenție cât să nu-l trezească, dar să poată savura spectacolul unui decembrie de poveste.
Lângă ea, un cap frumos cu păr negru dormea cu un zâmbet de pace pe față. Din când în când, mișca picioarele ușor sub pătură. Semn că începea să simtă ce se întâmplă în jurul lui.
Sofia a coborât din pat în vârful picioarelor, a îmbrăcat halatul lui albastru și a mers la fereastră. S-a poziționat pe după perdea și și-a lipit nasul de geam. Atât de rece și totuși atât de cald.
A închis ochii pentru câteva secunde și atunci a început să ningă și mai tare.
Decembrie 1999
Două picioare micuțe, răsar din niște șosete de lână. Stau pe o bordură înaltă dintr-un hol de spital.
Un trup mic de fetiță stă cu brațele rezemate de balustrada de metal înfiptă în pereții groși.
Cu degetele mici străpunge perdeaua vălurită care acoperă ferestrele mari ale holului.
Cu ochii verzi privește spre luminile orașului, care pâlpâie în ninsoarea ce nu se mai oprește.
Face ochii mari și zâmbește. O imagine atât de plăcută și de caldă într-un decembrie petrecut într-un spital. E liniște pe holuri. Nici măcar nu trece vreo asistentă.
Micuța se uită în continuare pe fereastră, fiind prinsă de vraja fulgilor de nea care se zbat în lumina felinarelor de pe stradă.
Jos, pe trotuar, un bărbat cu o jucărie îi face cu mâna. Micuța răspunde salutului și știe că acela este cadoul ei de Crăciun.
Decembrie 2014
Sofia deschide ochii și se întoarce în dormitor. Își face o cană de ceai de mușețel și se așază pe covor.
Este încă întuneric afară, felinarul încă mai luminează, iar fulgii de zăpadă nu s-au domolit deloc.
De data aceasta preferă să privească în continuare către capul frumos, cu păr negru, care doarme liniștit, cu zâmbetul pe buze.