8 februarie, sâmbătă. 6 și 7 februarie au fost pentru mine cele mai frumoase zile pe care mi le putea oferi 2020, până în acest moment. De ce? Pentru că a nins. Însă despre relația mea specială cu zăpada vă voi scrie într-un alt articol. În acest articol voi scrie despre Cotroceni și povestea lui prin ochii mei. Cum am făcut cunoștință și de ce m-am îndrăgostit atât de tare de un cartier căruia nu i-am dat importanță în trecut. În plus, la finalul articolului, vă voi spune care este lecția pe care am învățat-o după experiența mea cu cartierul Cotroceni.
Cum am făcut cunoștință cu acest cartier?
Se întâmpla chiar în urmă cu șapte luni să încep o relație cu frumosul cartier. Prima zi la noul job, cu emoții care îmi furnicau picioarele și îmi făceau palmele să transpire. Acela a fost momentul în care am schimbat clădirile cu geamuri de sticlă pe o vilă veche îmbrăcată în iederă verde. Cu flori care se îmbrățișau pe gard și miros de poveste scrisă pe hârtii galbene, îndoite la colțuri, păstrate cu grijă într-un sertar al unui birou din lemn masiv.
Drumul către birou mi-a fost pe o străduță îngustă ticsită de copaci înverziți. Arhitectura nu se împletea cu vila în care se afla biroul meu, dar simțeam cumva liniștea și calmul din frunzele care să clătinau în pomi. Ca o atingere ușoară cu vârful buzelor pe fruntea unui copil pe care nu vrei să-l trezești pentru că doarme senin.
Mai târziu, am învățat alt drum spre birou care însemna să trec zilnic pe lângă Grădina Botanică, iar apoi, toamna, am constat că pot să foșnesc cu picioarele prin frunzele uscate care construiau covorul meu roșu până la poarta biroului. Foșnitul acesta prin frunze uscate mă făcea în fiecare zi să mă gândesc la cum făceam asta când eram mică și ce privilegiu am acum, la vârsta de 25 de ani, să pot face din nou ceva atât de mărunt pentru alții, dar atât de mare pentru mine.
De Cotroceni leg și prima cafea băută. Pot spune că aici am învățat să beau cafea, iar Kafein mi-a făcut cunoștință cu cea mai bună cafea cu lapte și aromă de caramel sărat (trebuie să încerci cafeaua de acolo… e plină de suflet, de muzică rock și jazz și multe cărți pe pereți. În plus, emoția caldă cu care te întâmpină sufletul ce-ți prepară cafeaua este de nedescris. Pe mine m-a făcut să vorbesc… și eu rar vorbesc cu oameni pe care abia îi cunosc. Rar mă prind de ei și mă lipesc cu sufletul).
La finalul anului 2019 am descoperit că este necesar să ne mutăm pentru că eram din ce în ce mai mulți, iar spațiul ne rămânea mic. Precum o bluză de pijama care intră la apă. Astfel am cunoscut și o altă latură a Cotroceniului… mult mai frumoasă decât ce am cunoscut la început. Cu mai multe povești și mai multe stări.
De ce m-am îndrăgostit de Cotroceni?
Pentru că am o slăbiciune: poveștile. Iar Cotroceniul le are din plin. La fiecare pas, la fiecare colț de stradă, pe fiecare parte a străzilor. În 2020 am cunoscut un Cotroceni uscăcios la înfățișare, dar zemos la suflet. Cu fiecare zi în care mușcam din el mi se părea că îmi curg pe coate și degete tot mai multe stări. Ceva mai târziu, odată cu prima zăpadă aici, adică tocmai zilele trecute, mi-am dat seama că în fiecare zi nu făceam altceva decât să mușc din mine. Să mă descopăr pe interior mai mult decât o făcusem până atunci.
Cotroceniul are o magie aparte. Căsuțele cu arhitectură desprinsă din romanele de dragoste te duc încetișor, parcă plutind, în inima simțirilor tale. Te deconectează absolut de tot ceea ce ai lăsat în birou, de tot ceea ce te neliniștește și se comportă ca un psiholog natural, construit acolo peste timp, pe care tu să-l descoperi la un moment în viața ta și el să-ți slujească numai ție. Doar binelui tău.
Cartierul acesta îmi pare o cadă plină cu apă fierbinte. Chiar și la primii fulgi de nea. Are o căldură aparte care, odată ce te pătrunde, parcă nu ai mai vrea să scapi de ea. Și se înconjoară în jurul cărnii tale interioare precum iedera pe casele de aici.
Cotroceni învăluit în fulgi zăpadă
Prima ninsoare în aici a fost magică. Întotdeauna mi-am dorit să văd și simt fulgii de zăpadă cum curg din cer într-un dans nebun, așa cum vedem în filme, dar niciodată nu am avut parte de această poveste în București, în cei șapte ani de când stau aici. Ei bine, Cotroceniul mi-a oferit-o.
Am văzut zăpada liniștită pe străduțele lui înguste și m-am bucurat. Însă nu a fost o bucurie liniștită, ci o bucurie de copil care îl vede prima dată pe Moș Crăciun. Mi-am permis, la cei aproape 26 de ani, să colind străduțele sărind în zăpadă, adulmecând aroma rece de iarnă. Am prins fulgii cu palmele și cu limba și am admirat tot calmul cartierului tapetat pe un fundal alb.
Mi-am scârțâit zăpadă sub cizmele de iarnă, mi-am auzit răsuflarea în urechi, învelită în fular și căciulă și m-am încărcat cu o energie greu de descris în cuvinte. Chiar și pentru mine… eu care pun cuvintele în metafore și figuri de stil încă de la 14 ani.
Am ascultat sunet de flaut care spărgea pereții groși ai caselor vechi, dimineața, la ora nouă, în timp ce mergeam spre birou. Am apucat-o pe străduțe lăturalnice și m-am abătut de la traseul meu clasic către job doar pentru a mai simți puțin din magia acestui loc. Pentru a aduna frânturi de stări și de vieți ale oamenilor pe care nu îi cunosc, dar care, fără să-și dea seama, mi-au umplut sufletul și mintea de trăiri pe care nu le-am simțit de multă vreme.
Așadar, iată-mă acum, într-o amiază curată și albă de sâmbătă, scriind despre noua mea dragoste bine conservată undeva în inima Bucureștiului. Articolul nu este unul informativ și promit că mă voi întoarce cu un astfel de material după ce relația mea cu Cotroceniul se va sedimenta și va trece în faza de iubire conștientă. După ce îi voi cunoaște mai multe laturi și pot să vă spun mai multe despre el. Mai mult decât stări.
Până atunci, sper să vă imaginați și să simțiți și voi toate stările mele și să fiți măcar puțin curioși să cunoașteți acest cartier de poveste care însumează tot ce mi-am imaginat eu atunci când citeam beletristică, în copilărie, și îmi doream să trăiesc un gram din ce trăiau personajele cărților.
Și dacă vă doriți să aflați mai multe despre Cotroceni, dar nu aveți răbdare până ce îl voi cunoaște mai bine, vă invit să descoperiți mai multe despre ce se petrece în Cotroceni.
Ce am învățat din experiența cu Cotroceni?
Poate cea mai importantă lecție pe care mi-a șoptit-o acest cartier a fost că aici, în București, printre urât și neajunsuri, printre defecțiuni și nepăsare la nivel înalt, putem găsi frumos doar dacă am avea o minimă curiozitate să-l descoperim.
Așa că nu vă închideți în cartierul în care locuiți, ci mergeți, la pas, prin București, urmărind frumosul. Descoperiți alte cartiere, alte locuri și stări de care poate că vă era dor.
Cu drag v-am scris acest articol și sper să îl citiți cu la fel de mult drag.
Rămâne să ne citim 🙂
