Încă mă aflu în concediu și încă mai am vacanță de la muncă până luni. Spre deosebire de restul concediilor mele derulate de-a lungul celor cinci ani de muncă, de data aceasta am avut un concediu fără anxietate.
Relația mea cu anxietatea este mai complicată decât relația dintre doi oameni care se iubesc, dar nu pot fi împreună. Ați râs? 🙂
În 2019 am început să merg la terapie, iar din toamna anului trecut până în prezent am făcut o pauză. Am adunat și exersat tot ce am învățat acolo și am constatat că pe unele zone mă descurc foarte bine, însă mai sunt bucățele din mine care au nevoie de ajutorul psihologului minunat care m-a ajutat să mă descopăr.
Concediu fără anxietate
Concediile mele s-au derulat mereu cu anxietate. Nu înțelegeam ce trebuie să fac în concediu. Și de cele mai multe ori pierdeam zilele de relaxare făcându-mi griji că este, poate, anormal ca eu să mă relaxez când colegii mei muncesc.
Dar asta nu era tot. Îmi stătea mintea doar și doar la taskurile pe care le aveam de făcut când trebuia să mă întorc.
Așadar, am avut nevoie de cinci ani și un psiholog bun, dar a fost și voință din partea mea pentru a ajunge azi, 18 septembrie 2021, să-mi dau seama că am trăit un concediu fără de anxietate. Și fără de anxietate am reușit să fac atât de multe lucruri benefice mie încât a părut că vacanța mea este mult mai lungă.
Am început să scriu acest articol în camera de hotel de la mare, iar acum îl continui din bucătăria mea, de lângă o cană de cafea în care am pus și trei bile de rom cu cocos (Rum-Kokos de la Casali). Așa că acest articol se continuă în preajma unei arome tot de concediu 🙂
Cum arăta un concediu în trecut
Așa cum spuneam mai sus, concediile mele anterioare erau mereu vizitate de anxietate. Ceea ce însemna că mă trezeam mereu cu gândul că ceva nu este ok la ziua respectivă. Și așa cum îmi începeam ziua, așa și continua. Cu stres, cu anxietate și o stare ciudată de vinovăție.
Cum se putea ca eu să fiu în concediu, iar colegii mei să fie la birou și să lucreze fără ca eu să dau o mână de ajutor. Acesta era gândul care se activa odată cu primele minute ale zilei de concediu.
Acum aș spune că era vorba despre un mic egoism: deși fiecare om este o rotiță importantă într-o echipă, cred cumva că gândurile acestea apar când te crezi puțin mai important decât ești. Atunci mi se părea că oamenii vor spune că sunt neserioasă dacă eu sunt în concediu și ei nu.
Acum știu că nu este treaba mea ce cred oamenii despre orice sau despre mine. Iar concediul este dreptul meu la odihnă, așa cum este dreptul oricărei persoane care lucrează.
Pe parcursul unei zile de concediu aveam mereu tendința să deschid laptopul și să lucrez măcar puțin. Și uneori o și făceam. Apoi mă simțeam mulțumită că am făcut ceva util. Dar ce însemna util pentru mine și de ce nu făceam ceva util pentru viața mea personală și pentru timpul meu liber?
- Oare pentru că mi se părea util doar ce făceam la muncă, iar relaxarea mi se părea inutilă?
- Oare pentru că eram workaholică?
- Oare pentru că uitasem de lucrurile mici care îmi făceau plăcere în timpul liber?
- Oare pentru că nu puneam preț pe sănătatea creierului și a sufletului meu?
Răspunsurile erau simple, erau în fața mea, dar refuzam să le văd și să le ascult: Da. Da, pentru toate. Însă odată cu acest Da se năștea și întrebarea: De ce punem preț pe ceea ce facem la muncă mai mult decât pe sănătatea creierului, a sufletului și a corpului nostru? De ce nu există un echilibru? Pentru aceste două întrebări nu am încă un răspuns, dar învăț să aflu.
Cum a arătat primul meu concediu fără anxietate
În primul rând, m-am deconectat total de la muncă. A fost plăcut să nu știu în ce dată sunt sau să nu am de setat alarme. Și dacă am setat alarme, au fost doar pentru plecări cu motorul.
Apoi, fiecare zi de concediu a început cu micul dejun. Sună banal și te poți întreba ce treabă are micul dejun cu starea de anxietate. Ei bine, în cazul meu, micul dejun îmi oferă senzația de liniște la începutul zilei.
Pe lângă faptul că este cea mai importantă masă a zilei și-ți oferă plusul de energie pentru un start sănătos, un mic dejun contribuie foarte mult la starea de spirit pe parcursul zilei. Cel puțin, pentru mine.
M-am deconectat de la București și am mers câteva zile acasă, la ai mei. Locurile în care am crescut și pe care le cunosc foarte bine îmi oferă liniște și calm.
Am pus pe listă câteva dintre hobby-urile mele și am ales câteva dintre ele.
Apoi m-am plimbat, iar plimbările nu trebuie să fie neapărat în locuri exotice. Destinațiile alese nu trebuie să fie scumpe, ci de suflet. Mai ales pentru un boost de energie, liniște și relaxare.
Trei zile au fost dedicate unei curățenii generale în casă, zugrăvitului și ordinii fizice în locul în care trăiesc. Iar acest lucru mi-a oferit o maximă satisfacție la final.
Alte trei zile au fost dedicate unei plimbări către mare, pe trasee noi pentru mine, trasee care mi-au oferit peisaje, apusuri și stări pe care le-am și surprins în câteva poze.
Nu sunt lucruri mărețe, dar sunt lucruri care mi-au oferit un concediu fără anxietate. Așa că pentru o vacanță în care să te reconectezi cu tine, nu ai nevoie de o destinație care se află la mii de kilometri distanță (deși se poate și așa), ci de voință: voință să crezi că și tu ești important sau importantă pentru tine.
Ai nevoie să îți dai seama că liniștea și sănătatea creierului tău sunt priorități și doar tu le poți gestiona. Și în cazul meu, dacă mergeam la terapie și nu aplicam exercițiile și lecțiile învățate, degeaba aș fi mers la terapie. Sună a clișeu, dar este adevărat: totul pornește de la noi. Chiar și concediul fără anxietate.
