Probabil cel mai întâlnit articol pe toate blogurile, la final de an, este cel care vorbește despre cum au trecut 12 luni și ce lecții am asimilat pe parcursul acestora. Mie mi se pare important și benefic că oamenii își îndreaptă atenția către interiorul lor și fac acest exercițiu de introspecție. Pentru mine, 2021 a fost un an plin, cu suișuri și coborâșuri, dar după ce trag linie acum, la final de an, cred că a fost anul în care am crescut și am evoluat cel mai mult.
Am început anul 2021 la jobul pe care îl aveam deja din 2020, iar la final de 2021 am ajuns într-o altă echipă, cu alți oameni, alt mediu de lucru, altă direcție, dar în același domeniu – presa.
Am început anul 2021 cu nesiguranță și agitație și îl închei cu multă încredere în mine și cu liniște.
Am început anul 2021 îndreptându-mă către vârsta de 27 de ani și termin anul îndreptându-mă către 28 de ani. Și pornesc către vârsta aceasta cu câteva lecții pe care le-am învățat anul acesta.
1 – Jobul nu înseamnă toată viața mea
Probabil că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în 2021 a fost că jobul nu înseamnă toată viața mea. Și la final de an îmi amintesc de replica Corinei Cimpoca – probabil cea mai dragă femeie cu care am lucrat, care mi-a fost lider, și de la care am plecat cu niște lecții bine trasate: „Nu vă mai cramponați în joburi”. Nu am înțeles când lucram cu ea ce vrea să spună, dar acum, la final de 2021 înțeleg prea bine și rezonez cu ideea.
Am ajuns la această concluzie după cinci ani de experiență profesională. Unii ar putea spune că este prea devreme să ajungi la concluzia asta, alții ar spune că este prea târziu. Eu spun că mă bucur că am învățat asta acum și nu la o vârstă mai înaintată.
Fiecare job pe care l-am avut până acum a însemnat din partea mea dedicare totală, iar uneori pur și simplu am renunțat la timp liber, hobby-uri și proiecte personale pentru muncă. Dacă privesc în urmă cu ochii minții de acum, îmi dau seama că acest comportament m-a ajutat să mă formez mai repede, într-adevăr, dar mi-a lăsat și câteva traume și mi-a generat multe lipsuri în viața personală.
Cinci ani am fost ceea ce se numește workaholică. Și mi-a plăcut, dar am ajuns la burnout. Iar în 2021, am dus burnout-ul pe picioare zi de zi, continuând să funcționez foarte bine la locul de muncă, să am rezultate foarte bune, dar să uit de viața mea personală. Asta până în momentul în care mi-am schimbat jobul – octombrie 2021.
Funcționarea foarte bună la locul de muncă și rezultatele foarte bune au venit în ultimul an dintr-o inerție totală în care am funcționat: multă muncă, focus doar pe obiectivele din cadrul jobului, idei doar în jurul jobului, o adrenalină intensă pe care am trăit-o zilnic și care mi-a dat voie să funcționez la cote maxime – lucru ce nu e deloc sănătos.
2021 a însemnat multă muncă, puțin somn, nopți nedormite, un stres constant venit prin natura jobului, adrenalina constantă care mi-a alimentat corpul timp de 12 luni.
Care-i treaba cu adrenalina și de ce am funcționat excelent aproape 12 luni
Nu am să țin acum o lecție completă de anatomie și psihologie, doar am să menționez câteva lucruri ca să înțelegem mai bine de ce unii funcționăm foarte bine în condiții de stres. Deși nu-i sănătos s-o duci așa pe timp îndelungat.
Situațiile stresante declanșează eliberarea hormonului de adrenalină în sânge. Acest hormon de adrenalină se numește epinefrină. Adrenalina aceasta are rolul de a mobiliza corpul să lupte în situații extreme și produce anumite efecte în organism: crește puterea corpului (dar este temporar), scade capacitatea corpului de a simți durerea (de aceea ne simțim invincibili și spunem „mai pot” când de fapt noi nu prea mai putem) și crește atenția creierului (vom gândi rapid în situații critice, avem mereu soluțiile la noi, lucrăm excelent și wow, avem și rezultate bune – tocmai de aceea nu am dat chix un an de zile).
Așadar, iată un organism care a funcționat aproape un an datorită (sau din cauza) unui exces de adrenalină.
Ce s-a întâmplat după ce mi-am schimbat jobul
În primul rând, mi-am dat seama de trauma cauzată corpului și creierului. Apoi, căutam adrenalina și mă enerva la început că totul funcționează calm și normal și sănătos. Nu eram obișnuită cu asta. Apoi a urmat negarea – mi-am spus că eu nu pot funcționa astfel și am nevoie de adrenalină, apoi am redescoperit că am hobby-uri, că am o relație și că am niște planuri cu viața mea personală pe care le-am pus pe pauză un an. Apoi am redescoperit ce înseamnă să ai timp liber și am început să reînvăț să mă bucur de el.
Așadar, am început să învăț ce înseamnă echilibrul dintre viață profesională și viață personală.
2 – Nu toți oamenii sunt la fel ca mine
Am învățat asta la fostul job și am învățat să-mi domolesc așteptările de la oameni și de la situații. Multă muncă s-a purtat cu mine pe tema aceasta și îi mulțumesc celui care și-a rupt creierii în două să mă facă să înțeleg asta.
Abia în 2021 am învățat că nu este benefic pentru mine să mă aștept ca oamenii cu care lucrez sau cu care împart viața – fie ei iubit, părinți sau prieteni – să reacționeze ca mine în fața diverselor situații, să pună suflet la fel de mult ca mine, să înțeleagă anumite lucruri privind din unghiul meu de vedere. Și e ok. Dacă am fi toți la fel ca toți, am fi o lume plictisitoare.
3 – Încrederea în mine vine doar din mine
Oricât de mult ar încerca oamenii buni din jurul tău să-ți spună că trebuie să ai încredere în tine, nu o vei face până când tu nu vei avea încredere în tine. Iar asta e o lecție pe care cred că fiecare dintre noi o învățăm permanent. Pentru că suntem oameni și avem momente în care ne pierdem încrederea în noi. Important este să ne ridicăm singuri.
4 – Nu spune niciodată „niciodată”
Lecția asta a venit odată cu COVID-ul. În februarie 2021 m-am îmbolnăvit de COVID, deși am respectat regulile necesare. După boală am rămas și cu long COVID. Iar mai multe despre asta am scris într-un articol separat.
Și totuși…
Anul acesta nebun mi-a adus în viață niște oameni care îmi rămân în suflet și în viață. În primul rând, fosta mea echipă – probabil cei mai frumoși oameni, cei mai sufletiști și cei mai energici. Oamenii cu care am făcut să se întâmple atâtea lucruri de care la final ne minunam și ne bucuram chiar și noi. Fiecare a luat-o într-o altă direcție la un moment dat, dar ne-am rămas aproape ca un fel de familie mai mică.
Foști colegi care mi-au devenit în timp prieteni.
Și noi colegi care mă fac să zâmbesc în fiecare dimineață când plec către birou: cu gândul la ei și la ce fac alături de ei.
Nu-s multe, dar sunt puternice
Desigur, 2021 a fost presărat cu fel de fel de lecții, unele mai mici sau mari, majoritatea încadrate în capitolul viață profesională – că personală nu prea am avut, dar am remediat pe final. Cea mai importantă lecție învățată a fost că jobul nu înseamnă toată viața mea. Iar o lecție importantă pe care mi-o propun pentru 2022 este gestionarea stresului, eu fiind o persoană care suferă de anxietate.
Și încep anul 2022 cu un webinar de management al stresului, webinar susținut de un om care a intrat în viața mea în 2019, dar și în sufletul meu, și nu a mai ieșit de acolo: Cătălina Duțu.
Cătălina a fost primul om – căci am cunoscut-o înainte să încep să merg la terapie – care mi-a spus că este ok să plângi. Iar apoi multe conversații cu ea au curs și multe alte lecții spuse și introspecții realizate alături de ea. Cătălina este un om care te face să te simți bine numai dacă o auzi povestind o întâmplare random. Și este omul care m-a scos din zona de confort, anxioasă fiind, punându-mi în mâini un proiect pe care doar îl verifica de la distanță. Și cred că încrederea ei în mine și perseverența mea au făcut echipă bună la vremea respectivă.
Și probabil cel mai important om din viața mea, care mi-a fost alături timp de 12 luni nebune, a fost iubitul meu. Deși am trecut amândoi printr-un an nebun, cu puțin timp alocat nouă, amândoi având program de lucru diferit, iată-ne la final de an tot împreună: în timp ce eu scriu acest articol pentru blog, chiar cu o zi înainte de finalul anului, el construiește o machetă 3D a unei motociclete. Și cred că amândoi ne-am schimbat mult de-a lungul acestui an, dar am învățat un pic mai bine care ne sunt prioritățile.
Articolul a fost scris și rescris pentru că unele lucruri sunt mult prea intime pentru a fi expuse pe blog – și mă refer aici la momente și schimbări psihologice prin care am trecut și despre care nu mă simt confortabil să scriu încă. Dar l-am scris cu gândul că cei care citesc poate aruncă un ochi în viața lor și fac și ei exercițiul acesta de introspecție și găsesc lucruri pe care să le schimbe sau pe care să le facă mai bune decât sunt.
Gata cu lecțiile pe ziua de azi. Un an nou așa cum vă doriți!
Rămâne să ne citim 🙂
P.S. Să nu uitați să scrieți 2022 în loc de 2021 de luni încolo.
