Într-o bucată de nicăieri, ambalată în pustiu și așezată între ciulini înalți, iarbă deasă și neîngrijită, între două gropi mari în care sunt lăsate de izbeliște materiale de construcție de la clădirile neterminate din jur, răsare turla unui castel desprins din desenele animate pe care le urmăream în copilărie sâmbăta dimineața în timp ce îmi beam ceaiul și-mi mâncam pâinea cu unt și gem stând cu picioarele în poziția lotus în fața televizorului. Castelul Ravadinovo sau Castelul Îndrăgostit de Vânt a fost destinația aleasă vara aceasta de mine și Alexandru pentru un traseu pe moto și o aventură de 3 zile.
Cum am ales Castelul Ravadinovo
Oameni spontani din fire și cu un alt plan inițial, am decis să schimbăm destinația și să ne facem bagajul de moto pentru Ravadinovo după ce am văzut un instastory al unei colege care tocmai vizitase castelul.
Am căutat o cazare cât mai aproape de castel, astfel încât să nu pierdem mult timp între obiectiv și locul de odihnă, așa că am ales o pensiune în Sozopol, însă nu centrul vechi unde ne-am fi dorit – aici mai toate căsuțele, pensiunile și micile hoteluri erau ocupate deja. Când am ajuns acolo, pentru că am vizitat și centrul vechi al Sozopolului, ne-am dat seama de ce nu mai erau locuri.
Ce traseu am ales la dus
Închid marea paranteză și mă întorc la traseu. Am urmat două variante de traseu (concentrați-vă pe faptul că suntem spontani și ne lipsesc țigle de pe casă), așa că în seara de dinainte de plecare am stabilit un alt traseu de întoarcere decât cel pe care am ajuns în Sozopol, unul care să includă și Balchik – ca să mâncăm o ciorbă de pește și inele de calamar pe plită la un restaurant no name de acolo, pe care îl știam de la vizita Castelului Balchik de acum 5 ani.
Traseul București – Sozopol
București – Lehliu Gară – Călărași – Vama Ostrov – Silistra – Shumen – Karnobat – Burgas – Sozopol.
Traseu la întoarcere: Sozopol – Burgas – Varna – Balchik – Dobrich – Kardam – Vama Negru Vodă – Amzacea – Movilița – Techirghiol – Agigea – Autostrada A2 – București.




Povești văzute pe bac
De la Călărași la Ostrov am pus Triumphul pe bac și pe-aci ți-e drumul. E a doua oară când punem moto pe bac (prima oară a fost un Honda Shadow 750), așa că nu a mai fost loc de emoții (în cazul meu), doar am stat cuminte lângă Alexandru, între oameni care mai de care mai curioși, alții care doar mergeau la muncă și probabil traseul acela făcea parte din rutină.
Am cunoscut pe bac și 3 motocicliști care mergeau la Varna, le-am studiat motocicletele din ochi ca să văd dacă vreuna dintre ele este o opțiune și pentru mine – am măsurat din ochi pe care aș putea să mă urc astfel încât să-mi ajungă talpa pe sol și nu… din păcate, niciuna.
Nu durează prea mult să treci cu bacul sau cel puțin mie nu mi se pare prea mult (durează cam 30 de minute). Mă detașez de marea de oameni din jurul meu care îmi creează o ușoară anxietate (asta pentru că am un element cunoscut deja, adică Alexandru, altfel ar fi anxietatea la fel de mare precum grupul de oameni) și mă uit la luciul Dunării imaginându-mă o bărcuță de hârtie care plutește în liniște dintr-un capăt în altul.

Drumul pe moto prin sătuce și ciorba de pește de la prânz
După 30 de minute, bărcuța de hârtie se urcă din nou pe moto și pornim la drum, trecând prin Ostrov, apoi prin sătuce decolorate și triste. Dar asta știm deja despre sătucele din Bulgaria, nu e noutate.
Totuși, căutătoare de povești și simțiri cum sunt, am descoperit în suflet o mică tresărire când ne-am oprit să mâncăm în Veselinovo. Când am citit numele pe indicatorul de pe marginea străzii am zâmbit puțin în cască, iar zâmbetul s-a șters când am intrat pe străduța plouată, încadrată de căsuțe în stare de degradare.
Din ochi am căutat un loc în care să ne potolim foamea, așa că am oprit într-un mic restaurant cu terasă de lemn afară și nume pe care nu l-am reținut – oricum, și dacă mi-aș fi dorit, nu aș fi reușit pentru că nu am înțeles ce scria pe plăcuța de la intrare.
Ne-am luat ciorbă de pește și cafea. Dacă ciorba de pește s-a ridicat la limita decenței, cafeaua m-a făcut să-mi doresc o altă cafea (pe care aveam să o beau abia când ajungeam în Sozopol). Lângă noi, pe terasă, s-au așezat niște turiști din Germania care aveau cu ei un câine (nu știu rasa, dar era ceva mare) care mai lătra din când în când atunci când treceau mașini.






Am ajuns în Sozopol. Check-in și Ouzo
Undeva spre seară am ajuns în Sozopol. Ne-am făcut check-in-ul, am pus hainele de moto în cui, ne-am făcut duș, am îmbrăcat hainele de oameni și am căutat mâncare și cafea.
Cafea nu am mai băut, am așteptat a doua zi, dar am băut Ouzo (nu consum alcool des, însă îmi place vinul alb sec, iar Ouzo este preferatul meu când vine vorba de tărie). După cină am verificat MeteoBlue și părea că vremea de a doua zi nu ar fi vrut să fie de partea noastră, așa că am luat în calcul să prelungim cazarea cu o zi în cazul în care ziua de vizită a castelului ar fi fost compromisă.
De aici încolo nu s-au mai întâmplat prea multe. După un drum de 8 ore, tot ce îmi doream să văd a fost perna, pentru că pentru ziua următoare aveam pe listă Ravadinovo și centrul vechi al Sozopolului.
Castelul Ravadinovo: Cât costă biletul, cum le poți cumpăra și ce vezi de banii respectivi
Am prelungit micul dejun cu vreo 2 ore pentru că atunci când ne-am trezit ploua. Am ajuns la mult visata cafea și m-am bucurat de ea ascultând ploaia. Cum MeteoBlue indică cu un grad destul de ridicat de precizie fenomenele meteo, am știu exact când să ne urcăm pe moto și să pornim spre Castelul Ravadinovo.
Nu-mi imaginam dezamăgirea de la intrare (pentru că internetul nu prezintă și asta), dar bucuria de copil ajuns la castelul cu aspect de desene animate a șters din stufărișul, ciulinii și gunoaiele care înconjurau locația. Dincolo de imaginea dezolantă din jur, după ce treci porțile mari ale castelului, te îmbie o muzică ascunsă prin pomi și stâlpi, ceva medieval care te soarbe cu totul în poveste.
Poveste pe care ți-o construiești după bunul plac, pentru că de fapt castelul cu pricina nu are o istorie în spate. Este doar un castel construit de un om de afaceri din bulgaria, Georgi Kostadinov Tumpalov… L-a construit pentru că și-a dorit să aibă ceea ce își imagina el în copilărie că ar arăta ca un castel ideal.
Bravo, Georgi! Pe mine m-ai convins să plătesc 27 de euro pentru două persoane în ziua respectivă. Sau ai convins copilul din mine…
Asta pentru că am cumpărat biletele online (deci 13.5 euro de persoană). Dacă alegi să cumperi biletele de la intrarea în castel, te costă 15 euro de persoană.
În fine, oricum ai cumpăra biletele, să știi că nu există cozi separate, deci biletul electronic îți asigură doar o reducere mică nu și intrarea mai rapidă. Tot trebuie să stai la coadă pentru că la casierie există un om care notează cu pixul pe hârtie câte bilete s-au cumpărat fizic și câte s-au cumpărat online. Un fel de „depuneți cererea online la etajul 2 și semnați cu pix albastru”.

Trec peste micile neajunsuri de adult și mă întorc la bucuria de copil. Pentru că atunci când am intrat în curtea castelului am uitat că am 30 de ani și mi-a răsărit un zâmbet larg pe față.
Așadar, iată-mă în curtea unui castel, cu muzică medievală care răsună de prin copaci, care nu are nicio istorie în spate și-mi lasă mie libertatea de a-mi construi atunci, vizitând, povestea pe care o doresc eu. Da, uneori așa de ușor sunt de convins :))
Pe una dintre aleile castelului a fost amenajat un restaurant cu vedere la lacul din grădină. Pentru că era ziua lui Alexandru, am ales să ne cumpărăm înghețată la cornet pe post de tort aniversar și am savurat momentul ascultând muzica medievală, privind lacul și împrejurimile.
Paranteză: E un soi de tradiție să mergem de ziua lui Alexandru cu moto, să mâncăm fasole în pâine la Sinaia. De data asta am ales să schimbăm puțin traseul. Puțin mai mult.
Revenind la Castelul Ravadinovo, nu am să spun eu mai mult, am să las mai jos poze ca să treceți și voi pe acolo răsfoind galeria. E în lucru și un filmuleț, dar cum eu sunt începătoare într-ale montajului… lucrul acela durează mai mult :))

































Ce trebuie să știi despre vizitarea Castelului Ravadinovo
- Program: L-D, 08:00 – 20:00
- Program capelă: 09:00 – 18:00
- Program galerie de artă 09:00 – 17:00
Ce include prețul biletului (15 euro la intrare sau 13.5 euro dacă îl cumperi online)
- Parcul și grădinile
- Mica porțiune cu păuni, măgari, lame și alte animale
- Fântâna Dorințelor
- Foișorul Magic
- Sculpturile
- Crama și Sala Tronurilor
- Capela
- Parcarea
Acum, hai să-ți spun eu de ce te duci acolo, de fapt: Pentru starea aia de copil care a fost lăsat să intre pe tărâmul fermecat dintr-un desen animat, un desen animat care cuprinde toate desenele animate din lume, din toate culturile. Pentru liniște și relaxare. Pentru sculpturile din altă lume și aleile de poveste care par un labirint. Eu pentru aceste lucruri m-am dus și pentru traseul cu motorul până acolo.
Altfel, să faci un drum cu mașina special pentru acest castel, nu aș recomanda. Dacă ești în trecere și vrei o pauză, e un loc bun de oprit, mai ales că poți mânca și bea o cafea într-un loc plăcut.
Interiorul castelului nu se poate vizita, iar anumite porțiuni (de exemplu în zona Capelei) încă sunt în construcție. Acolo magia se termină, pentru că vezi cum se clădește, de fapt, un decor cinematografic destinat SF-urilor.
Pentru galeria de artă plătești 10 leva de persoană (prețurile din interior sunt în leva). Noi am plătit ca să vedem pe ce dăm banii și să nu vorbim povești mai departe. Și ne-am lămurit că mai bine ne mai cumpăram 4 cupe de înghețată de banii ăia.
Crama și Sala Tronurilor sunt incluse în bilet, dar crama e goală, iar Sala Tronurilor e un decor cu povești din alte povești.
Capela este un alt mic interior pe care îl poți vizita, dar este elementul kitsch al poveștii (sau mai mult kitsch), cel puțin pentru mine, pentru că odată ce ridici ochii în tavan vezi universul pictat parcă de un copil mândru de tema la desen.
Capela în exterior este un loc liniștitor și relaxant, dacă nu te uiți în zona în care se construiește 🙂
Nouă ne-a luat cam 3 ore să ne plimbăm în voie în toată grădina, prin toate colțurile, să facem și poze și să și filmăm câteva cadre.

Mi-a plăcut sau nu la Ravadinovo?
Cum spuneam mai sus, sunt un copil ușor de convins dacă undeva este inclusă o stare. Eu m-am simțit tare bine în exterior și mi-am construit povestea pe care mi-am dorit-o eu. Cred că acesta este un element unic al locației. Altfel, nu am fost neapărat impresionată, având în vedere că locul nu are o istorie și o poveste astfel încât să plec de acolo ceva mai bogată la cap. Măcar am plecat mai bogată în sufletul de copil.
Și tot pentru sufletul de copil am făcut tot traseul pasager pe moto. Cumva, ne-am dat motiv să ne pregătim case-urile și să plecăm la drum 🙂
Nu regret destinația aleasă, dar nu aș mai merge încă o dată.
Și ca să nu vă plictisesc mai mult, am să vă povestesc despre centrul vechi al Sozopolului și drumul de întoarcere (mai lung și mai aventuros decât traseul ales la sosire) într-o parte a doua a poveștii.
Cât despre filmuleț, îmi doresc să nu fie gata odată cu anul :)) Glumesc. Lucrez la el. Vine curând.
Rămâne să ne citim,
Pasager pe moto