Cu ceva emoție, scriu un ultim articol care poartă data de 2019. Este despre mine, despre cum a curs 2019 pentru mine, despre realizări, despre frici și emoții pozitive, despre tot ce am însemnat eu în 2019.
Este emoționant pentru că aleg, îmi asum și conștientizez că voi publica o bună bucată din mine, dar, așa cum mă sfătuiește prietenul și iubitul meu întotdeauna „asumă-ți, fără teamă, ceea ce ești. Scrie sincer, cu tine și despre tine, fără să te gândești la ce vor spune ceilalți”.
În trecut nu îmi era greu să fac asta, dar, de-a lungul timpului, multe lucruri s-au schimbat, prin urmare acum mă aflu în proces de regăsire. În proces de reasumare, de expunere reală atât pentru mine, pentru interior, cât și pentru blog.
Așadar, să începem articolul de final de an, chiar dacă este încărcat de emoție
2019 a început pentru mine cu o demisie. Probabil nu cel mai bun lucru pe care să alegi să-l faci de an nou. Dar cel mai bun lucru pe care este necesar să-l faci atunci când simți că nu te identifici cu mediul, cu jobul, cu oamenii. Am făcut pasul în demisie așteptând un răspuns din partea altui job, neștiind care va fi acesta: da sau nu.
A fost „da”. A fost cu bune și cu rele.
- Cu bune pentru că am respirat aer proaspăt, un element de care duceam lipsă de multă vreme.
- Cu bune pentru că am găsit în noul job doi oameni frumoși care mi-au rămas prieteni.
- Cu bune pentru că am început să fac și lucruri pentru mine. Am început să realizez ce îmi doresc de la mine ca om, apoi ce îmi doresc de la mine ca individ în muncă.
- Cu bune pentru că mi-am dat seama cât de mult m-am uitat, cât de mult m-am identificat cu munca și cât de mult am nevoie să mă întorc la mine.
Am început treptat să mă refac singură. Să includ în programul meu zilnic activități recreative și relaxante. Ceea ce scriu aici poate că pare banal pentru majoritatea oamenilor, însă pentru un om care timp de un an și trei luni a lucrat aproape non stop, înseamnă reîntoarcere și regăsire.
Am început să pictez, am reînceput să citesc (marea mea frustrare în timpul în care am fost doar eu și munca a fost că nu mai aveam timp să citesc), am început să fac mișcare, să socializez, să fac puzzle, să mănânc sănătos.
Dar eu sunt un om care mereu împinge limita atunci când vine vorba despre el, iar perioada în care mi-am montat bazele unui eu sănătos m-a făcut să-mi dau seama că jobul respectiv nu-mi solicita adevărata capacitate intelectuală și nu-mi oferea satisfacția rezultatelor la final de zi.
Drept urmare, am început să-mi caut alt job. Și cum eu funcționez pe principiul „le scriu, fie ce o fi”, așa am făcut cu echipa în care mă aflu momentan.
Am trimis mail la o adresă de contact, iar răspunsul a venit imediat de la business owner (o femeie care te inspiră, te trage de urechi profi și te crește la fel de profi).
A fost șocant. A fost ciudat și interesant. Așadar, m-am aruncat într-o lume cu care începusem, dar pe care nu am aprofundat-o cu adevărat. Am învățat, am stat peste program multe zile, multe multe zile, am făcut eforturi să mă reconstruiesc profesional.
Diferența dintre overtime-ul de aici și cel din joburile care m-au trimis la psiholog (vin mai târziu cu povestea aceasta) este că aici vedeam rezultate, vedeam cum cresc, văd cum cresc pentru că încă mai am multe de învățat, vedeam și văd reacții umane și feedbackuri reale. Îmi era dor de feedbackuri reale, drept să spun.
Am îmbrățișat overtime-ul de aici pentru că știam că am nevoie de el ca să cresc, ca pe viitor să nu mai fie nevoie de el. Și cu toate astea, după fiecare zi prelungită, plecam acasă cu zâmbetul pe buze. Este foarte important să simți cum crești, cum evoluezi și cât acumulezi.
Nu, nu susțin overtime-ul și cu siguranță am avut parte de el cât pentru de mulți ani, dar uneori este necesar. Mi-am montat această idee în minte și am pornit cu ea la drum, știind că se va opri la un moment dat pentru că rodajul se va termina. Lucru și întâmplat.
Dar cam atât despre job, și mai mult despre 2019, ca imagine de ansamblu
Am pornit un 2019 în care mi-am propus să slăbesc. Am reușit. Mi-am educat alimentația, mi-am educat starea de spirit atât cât am putut, mi-am educat stilul de viață și am ajuns la final de 2019 cu 10 kilograme mai puțin. Am reușit să fac asta învățând să mă iubesc cu 10 kilograme mai mult.
Am constatat că povestea cu slăbitul nu are efect până nu te iubești în punctul în care ești, ca mai apoi să slăbești tot din iubire pentru tine, nu pentru că te urăști.
Cum am reușit să mă îngraș? Nedormind, acumulând oboseală, frustrări, stres, mâncând haotic și nimic care să folosească corpului.
Am intrat într-un ritm normal, dar ceva îmi spunea că nu e tot. Că mai am nevoie de ceva, prin urmare am ajuns la psiholog.
Să mergi la psiholog nu înseamnă că ești nebun. Foarte mulți dintre noi au nevoie de o vizită la psiholog pentru așa cum avem grijă de fizicul nostru, trebuie să avem grijă și de psihic. Face parte din noi.
Odată ajunsă la psiholog, mi-am dat seama că trebuie să lucrez mult cu mine pentru a mă regăsi. Acesta a fost și cel mai important obiectiv trasat acolo: regăsirea și întoarcerea la mine.
Prin terapie m-am transformat dintr-un om nervos permanent, într-un om care cântărește situațiile pentru a identifica dacă este motiv de nervi sau nu. Într-un om care pășește cu mult curaj în ceea ce face, într-un om care trece peste anxietate mai bine. Mai ușor încă nu, dar eforturile dau roade.
M-am transformat într-un om ceva mai tolerant, vesel (pierdusem veselia pe drum și o pierdusem cam pe toată), concentrat pe sine într-un mod pozitiv și deloc egoist.
Această schimbare a avut efect și asupra oamenilor din jurul meu care au simțit transformarea. Pentru că, privindu-mă din exterior, a fost foarte dificil atât pentru iubitul meu, cât și pentru părinții mei și prieteni, să tolereze, să accepte, să înțeleagă un munte de energie negativă. Pentru că asta am fost timp de un an și trei luni și înainte de terapie.
Odată cu terapia am învățat câteva lecții foarte importante pentru mine, câteva lecții care îmi sunt de folos în orice moment al zilei, în orice clipă în care simt că mă pierd sau că mă îndrept din nou spre jos.
Cel mai important lucru învățat a fost „Știi deja cum este jos. Nu trebuie să te mai întorci acolo. Trebuie să te ridici și să depășești momentul. Chiar dacă procesul este dificil”.
Când ești un munte de energie negativă contezi doar tu și gândurile tale. Nimic din sfaturile venite din exterior nu ajută pentru că ești mult prea concentrat pe tine și pe energia ta negativă. Consideri că nimeni nu înțelege și ești singurul în situația respectivă. Well, nu este așa. Sunt mulți, doar că nu toți cer ajutor. Însă vă sfătuiesc să cereți pentru că este benefic.
La psiholog înveți să cunoști părțile mai puțin bune, dar și părțile tale foarte bune despre care ai uitat că există. Și aș vrea să-i mulțumesc psihologului meu aici pentru evoluția mea de la final de an.
Mai am niște mulțumiri, dar le păstrez pentru final. (Și ca să ne mai destindem puțin: observați cât de importantă mă simt, de parcă am câștigat vreun premiu sau ceva ? )
Back to the article, now
2019 m-a împins să materializez acest blog. Nu a fost ușor, mai ales când trendul merge pe vlogging, dar eu și camera nu suntem buni prieteni. Și nu pentru că așa vea o problemă cu fața mea, ci pentru că eu și vorbitul oamenilor nu ne înțelegem așa de bine. Un obiectiv pentru 2020 este să învăț să pierd emoțiile când trebuie să vorbesc.
Scopul blogului nu este de a vinde ceva sau de a influența pe cineva să cumpere ceva (poate să citiți o să vă bat la cap, dar asta e ceva natural la mine), ci de a construi o locuință în online așa cum îmi place mie.
Dacă în fiecare zi mă întorc acasă in real life, tot in real life, doar că în online, am nevoie să mă întorc la ceva. Care să fie despre calitate, nu despre cantitate.
Am adus pe blog o secțiune de articole auto pentru că poți s-o scoți pe Carmen dintre mașini, dar invers nu. Plănuiesc și ceva pe moto, dar sincer nu am scris foarte mult despre în trecut și nici nu am citit așa de mult, însă având lângă mine un viitor mobrist și în familie unul deja rodat pe două roți, mă simt cumva datoare să le ofer și lor conținut. Datoare cu drag, desigur.
Secțiunea despre cărți se scrie de la sine pentru că citesc mult. Acum am timp să fac asta 🙂
Celelalte secțiuni sunt despre opinii și gânduri personale raportate la diverse subiecte, dar și o secțiune unde adun lucruri interesante pe marginea unor teme pe care le găsesc utile, interesante sau pur și simplu „ah, ce tare că știu și asta acum”.
Anul acesta am reconstruit Instagramul fix cum cred eu că trebuie să arate Instgramul meu. Să fie despre mine și despre frumos. Există și Instastory-uri superficiale, dar tot la terapie am învățat să nu mă iau mereu în serios pentru că nu-i sănătos să am un băț în fund 24/7 ? .
Nici pe Insta nu este despre număr de followeri, despre influecing sau orice altceva. De asemenea, drept să vă spun, eu nici nu mă consider blogger, chiar dacă am un blog. Aici este doar locul meu de joacă.
Pe scurt, pe final de articol, voi enumera alte realizări importante în 2019:
- Am renunțat la candy red-ul din păr și am dat-o pe culoarea naturală (nu garantez că mă ține mult);
- Am început să gătesc mai mult și mai bine (am și timp, ca un om normal, ce e drept);
- Am delegat sarcina ciorbei către Alexandru (face o ciorbă așa bună…);
- Am început să ascult mai mult decât să vorbesc;
- Am învățat să mă plimb singură;
- Am învățat mai multe despre mine.
Nu am să scriu cum vreau să fie 2020 pentru că îl am parțial în agenda personală (da, agendă pe care scriu cu pixul), dar așa cum spuneam mai sus, aș vrea să mulțumesc.
Aș vrea să-i mulțumesc iubitului meu pentru răbdare. Pentru faptul că este obiectiv și pentru că știu mereu că feedbackul lui nu este influențat de relația noastră. Aș vrea să-i mulțumesc că este de 5 ani pe aceeași lungime de undă cu mine, că ne construim frumos și că ne iubim la fel, poate mai mult, decât acum 5 ani.
Apoi, aș vrea să le mulțumesc alor mei. Pentru răbdare și înțelegere. Pentru efortul lor de-a lungul acestor ani. Pentru că sunt. Pur și simplu pentru că sunt. Pentru că nu sunt cel mai facil copil din lume, chiar dacă pentru ei sunt cel mai bun. Însă tot aici aș vrea să precizez că nu avea ce să iasă altceva din doi oameni bătăioși care împing limitele spre mai bine. Și pentru asta le mulțumesc foarte tare ❤️ .
Aș mai vrea să le mulțumesc părinților iubitului meu pentru cum l-au construit pe omul frumos care este azi lângă mine.
Și cam gata!
Eu zic că ajung patru pagini de articol de final de an. Aș mai avea de scris, dar știu până și eu că nu va citi nimeni chiar atât de mult :))
Închei anul la braț cu cea mai mare realizare a mea din 2019: reconstruirea și întoarcerea la adevăratul eu, prin asumare, cunoaștere și evoluție.
2020 se simte frumos 🙂
P. S. Poza articolului este de la ai mei de acasă, făcută de mama. Editată de mine. Este de anul trecut, din păcate, dar așa voiam să arate afară în timp ce scriam acest articol 🙂
